La inceput, Dumnezeu a creat…
Inainte de ceea ce vedem acum, nu exista nimic. Intregul univers era un gol imens si intunecat … inainte ca Tatal sa aiba un vis.
Cerurile si pamantul, muntii, cascadele si oceanele, florile gingase si copacii falnici – toate au fost parte din visul Tatalui. Si a inceput sa le modeleze cu insasi mainile Sale.
Dar nu S-a oprit aici. A visat apoi fiecare fiinta vie si le-a creat pe toate. Dar nici atunci nu S-a oprit. Nu inca. Tatal mai avea ceva de creat. Din chiar inima Lui, i-a modelat pe copiii Sai. El ne-a creat pe tine si pe mine dupa chipul Sau. La final, a privit la tot ce crease si iata: „erau foarte bune“.
Max Lucado a scris mai multe cărți pentru copii, iar unele dintre ele fac parte din serii sau colecții. El este cunoscut pentru abordarea sa caldă și înțeleaptă a temelor spirituale și morale, iar cărțile sale pentru copii au avut un impact semnificativ în rândul cititorilor tineri și a familiilor.
Acest titlu face parte din seria de carti pentru copii Promisiuni implinite, formata din urmatoarele titluri:
Recenzii
Nu există recenzii până acum.